marți, 12 aprilie 2011

Crema de zi Nuxe Creme Fraiche de Beaute Formule Light

    De curand intrat pe piata romaneasca, brandul Nuxe este rezultatul imbinarii beneficiilor ingredientelor din natura cu luxul specific parizian.
    Dintre produsele Nuxe existente in farmaciile Centrofarm, m-a cucerit iremediabil o crema de zi.

    Creme Fraiche de Beaute Formule Light este dedicata tenului mixt si promite sa hidrateze si totodata, sa matifieze tenul. Desi nu are textura usoara a unei emulsii, intra instantaneu in piele, fara sa lase vreo pelicula, si hidrateaza vizibil. In acelasi timp, efectul matifiant dureaza semnificativ mai mult decat in cazul cremei Uriage Hyseac: aproximativ 8 ore, ceea ce este multumitor pentru mine.
    In acelasi timp, crema actioneaza asupra imperfectiunilor tenului, efect pe care l-am constatat relativ repede. Cu toate acestea, crema antiimperfectiuni de la Gerovital Plant a inregistrat succese notabile pentru mine, asa ca nu va pot recomanda o crema de aproape 150 ron exclusiv pentru efectul asupra acneei, in conditiile in care una de 20 ron s-a dovedit la fel de eficienta.
     Mirosul cremei este unul destul de puternic, de plante si se poate dovedi deranjant pentru persoanele sensibile.
     Va recomand Nuxe Creme Fraiche de Beaute Formule Light cu caldura pentru principalele doua obiective pe care le enunta si le indeplineste intocmai - hidratare, fara a incarca tenul si matifiere de durata. 
     Este o excelenta baza de machiaj, puteti intinde fondul de ten imediat dupa aplicarea cremei.
Aceasta crema are doar doua mari inconveniente - unul ar fi lipsa SPF-ului, care poate fi insa remediata prin folosirea unui fond de ten cu SPF sau a unei alte creme; al doilea este pretul - tubuletul de 50 ml costa in jur de 130 ron in reteaua de farmacii Centrofarm. 
     In momentul de fata, pot spune ca sunt decisa sa o recumpar, pentru ca s-a dovedit foarte potrivita pentru tenul meu. De asemenea, ma voi orienta spre produse Nuxe si in alte probleme specifice, pentru ca sunt multumita si de efectele de pana acum ale cremei de ochi Nuxe Nirvanesque. Despre aceasta, intr-o postare viitoare!

Ce parere aveti despre Nuxe?

4 comentarii:

  1. Buna- produsul nu este special pentru imperfectiuni ... pentru imperfectiuni si efecte asupra acneei exita gama AromaPerfection (tot marca Nuxe). Mirosul provine de la extractele din plante - sunt hipoalergenice si desi multe parfumuri de la Nuxe par sensibilizante nu sunt. Sunt perfect sigure :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Buna, MS! Iti multumesc pentru lamuriri! Stiu ca aceasta crema nu este antiimperfectiuni, insa in cazul meu am observat ca a avut efect si asupra acestui aspect, ceea ce m-a bucurat. Cat despre miros, mie mi-a placut, insa cred ca pentru unele fete se poate dovedi prea puternic. I love Nuxe!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai mai folosit aceatsa crema? esti la fel de multumita de ea?
    O vad si pe site-ul farmaciei Tei, la un pret f. bun...
    http://comenzi.farmaciatei.ro/cosmetice/nuxe/nuxe_creme_fraiche_light_emulsie_hidratanta_50_ml-p10022553

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, inca imi plac produsele Nuxe, inclusiv aceasta crema. Din cate stiu, se retrag din Romania si de aceea preturile sunt foarte bune in aceasta perioada.

      Ștergere