marți, 7 mai 2013

De ce imi place lotiunea de corp Elmiplant pentru fermitate

Nu cred ca am intalnit pana acum vreun produs Elmiplant care sa ma dezamageasca. Sunt, insa, cateva produse care mi-au placut in mod special si pe care am ales sa le recumpar. Printre ele sunt cremele de maini, dar si recent descoperita lotiune de corp pentru fermitate cu complex Lipofirm si ulei de mandarine.

Am cumparat lotiunea impreuna cu crema anticelulitica Elmiplant. Tot impreuna le-am folosit timp de 30 de zile. Dupa o luna, m-am declarat multumita de efectele lor, desi m-am convins ca, similar cu alte creme de pe piata, efectele dureaza strict pe perioada folosirii lor.


Lotiunea pentru fermitate promite o piele mai catifelata si mai ferma dupa 7 zile, datorita complexului natural de ingrediente Lipofirm, care restabileste structura colagenului pielii, si a uleiului de mandarine, care imbunatateste textura pielii.

Daca este folosita in mod constant, lotiunea confera pielii un aspect placut, nu neaparat mai ferm. 
Daca folositi si crema anticelulitica, astfel incat sa atenuati aspectul celulitei, si faceti si sport in aceeasi perioada, veti fi, cu siguranta, incantate de rezultate. 
Aplicata singura, lotiunea de corp nu va avea efecte miraculoase - este miraculos, in schimb, cat de catifelata lasa pielea. Pe mine m-a impresionat prin acest aspect. Nu m-am impacat cu mirosul sau puternic, dar am trecut peste orice inconvenient pentru a avea pielea catifelata. 

Textura este usoara, similara celorlalte lotiuni de corp Elmiplant. Crema se absoarbe aproape instantaneu in piele. Mirosul sau persista aproximativ 30 de minute. Dupa aplicare, confera o senzatie racoroasa, placuta in aceasta perioada a anului.

Lotiunea nu are parabeni. Restul ingredientelor pot fi vazute mai jos:


Eu o recomand, desi efectele sale nu sunt de durata. O gasiti in orice hypermarket, dar si in anumite farmacii, la un pret de aproximativ 12 lei.

O zi frumoasa va doresc!

3 comentarii: